miercuri, 6 iulie 2016

Alege-ți calea

      Alege-ti calea

Fiecare om trebuie să își aleagă propria-i cale, propriul drum în această viață, el alege pentru viața lui și nu pentru viața altuia.Calea pe care o alegi poate fi îngustă sau largă,depinde pe care o alegi.Dacă o alegi pe cea a lui Dumnezeu sau pe cea a lumii.Majoritatea oamenilor aleg calea cea largă, calea lumii; aleg distracția ,petrecerile, băuturile, cuvintele vulgare,cluburile,etc. Și uită să mai meargă la biserică deoarece cei care au fost prin cluburi sâmbăta seara sau la distracție ajung pe la ora 3-4 dimineața acasă și sunt obosiți să meargă la biserică.
Puțină lume alege calea îngustă,calea lui Dumnezeu,care într-adevăr este mai greu de parcurs. Deoarece în ziua de azi lumea este mai rea,este plină de răufăcători,teroriști și mulți alții ;sunt și oameni buni, oameni de încredere într-adevăr după aceia trebuie să cauți , dar tu trebuie să faci lucruri bune , plăcute lui Dumnezeu, să nu îți pierzi credința, speranța, demnitatea,tu trebuie să te păstrezi curat atât în minte, trup cât și în suflet.
Împărtășește în jurul tău bunătate și bucurie ,încearcă să schimbi și starea celorlalți din jurul tău, dintr-una proastă într-una mai bună.Dacă vezi un bătrân care stă pe bancă singur și treci pe lângă el zâmbește-i nu numai lui ci și tuturor oamenilor pe care îi vezi posomorâți sau supărați că poate cine știe ? O să le faci ziua mai bună.
Și pe calea îngustă este uneori ușor de mers, alteori mai greu; dar tu nu te abate de la ea,pentru că acea cale este calea cea bună.Luptă! Dacă trebuie și cu tine însuți ,lupta aceasta nu o să fie în zadar.Nu te lăsa dezamăgit,nu gândi negativ,iar dacă o faci încearcă să schimbi negativul în pozitiv, în optimism.
Lumea aceasta o să treacă, viața asta se termină,nu știi când; dar tu trebuie să fii pregătit.Fiecare om o să se stingă din viața asta mai devreme sau mai târziu când? Știe doar Dumnezeu, El știe absolut totul despre noi , chiar și atunci când ne cade un fir de păr știe; chiar dacă pentru noi acel fir de păr poate fi unul neînsemnat pentru Dumnezeu nu este, El ține socoteala a tot ceea ce facem.Fiecare om are cartea lui, povestea lui, acolo îi sunt trecute toate faptele rele sau bune, gesturile, emoțiile care le-a avut,toate trăirile lui.Dar în primul și în primul rând este trecută calea pe care și-a ales-o în viața aceasta pe pământ.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu