Este incredibil cât de multă suferință este în jurul
nostru și noi ne obișnuim încetul cu încetul cu aceasta.Trecem pe lângă spitale
fără să ne doară inima pentru cei din ele.Fără să avem nici cel mai mic gând
sau gest să îi vizităm,să vorbim cu ei,să le povestim despre Dumnezeu sau să ne
rugăm cu și pentru ei.
Deseori ne facem diferite planuri în viață.Pe care credem
că doar noi,fără niciun ajutor le putem duce până la capăt.Dar..atunci când nu
ne reușește ceea ce ne-am propus ne supărăm atât pe noi cât și pe Dumnezeu.Când
suntem trecuți printr-o încercare iar noi cădem și suntem răniți.Ne întrebăm:
Ø ,,De ce?
Ø De ce eu?
Ø Din nou
eu?
Ø Doar eu
trebuie să sufăr?,,
Ne supărăm pe Dumnezeu că ne îngăduie atâta
suferință...
Oare? Dacă n-am ști ce-i suferința și am avea absolut tot
ceea ce vrem.Am mai crede că Dumnezeu există?L-am pune noi pe El pe primul loc
în viața noastră?Am mai crede că doar El poate vindeca orice rană atât
trupească cât și sufletească?...Spune,dacă nu ți-ar lipsi nimic în această
viață ai mai avea credință în cel ce a creat cerul și pământul?
Suntem tot mai
reci pe zi ce trece și parcă este nevoie ca Dumnezeu să ne treacă prin
încercări grele ca să vedem realitatea din jurul nostru și să ne întoarcem la
el...Dacă l-am pune pe El pe primul loc mereu nu cred că ar mai exista frică în
noi,nu crez că am mai suferi atât,nu cred că El ne-ar dezamăgi.Tu ce crezi?Vrei
să fii mai aproape de El sau de lume?
